...te privesc din umbra, si te vad asa cum te stiu de o viata. Iti rasucesti o suvita de par pe dupa degete, ca de fiecare data cand esti agitat, dar totusi curbura ochilor , tradeaza o usoara exaltare din partea ta. Continui sa te joci asa, fara sa realizezi ca incepi sa sari peste versuri. Iti place sa canti atat de mult incat uiti de unde ai inceput si continui in nestiinta ore in sir. Desi suna ca un cliseu, te citesc ca pe o carte deschisa, incat pana si faptul ca ti-ai indreptat privirea spre tavan imi arata ceva. Astepti...As putea inainta, sa te intreb daca nu vrei iaurt cu cirese, totusi imi place atat de mult cum canti, incat ar fi o impietate sa te intrerup. Versurile se succeda perfect unul dupa altul si chiar daca nu le cantam in aceiasi ordine vocile noastre se sincronizeaza intr-un mod imperfect, dar melodios.
- Ai venit... a rupt tacerea zambind.
- Vrei iaurt cu cirese? m-am asezat langa el.
Si ramanem sa ne privim.
