...te caut si te pierd

                 Umblu bezmetica cu mainile intinse. Merg repede si ma impiedic usor de oamenii de zapada. Cad si ma ridic, si iar cad. Ma scutur agitata si continui sa merg, cu riscul de a cadea din nou. Te caut, te caut de o viata intreaga. In intunericul dezavarsit, zapada emana lumina ei si imi ghideaza pasii, incat uneori cand bate vantul imi las capul pe spate si plutesc sub ocrotirea ei. Am uitat sa mentionez, sunt oarba.
                 Un vaiet lin de clopotei imi aminteste ca la tine e Craciun. Probabil ca tu impodobeti bradul si nici nu stii sa te uiti pe fereastra, sa ma astepti. Nu ti-am spus ca vin, dupa cum nici nu stiu ce-ti voi spune cand te voi vedea. Ar fi frumos sa-mi dai un lantisor de argint cu un pandantiv patrat si apoi sa traim nu clar de inima...Esti mut. La acest gand maresc pasul, am nevoie de tine...
                Nu stiu cine a putut sa ne desparta...tu, lumina ochilor mei, iar eu, cantarea sufletului tau. Cine a putut sa desparta soarele de luna, lumina de intuneric...viata de moarte?
                In murmurul alb, simt vibratiile vocii tale interioare. Ma impotrivesc vantului si le urmez. Acele inghetate imi brazdeaza fata, iar picioarele mi se impotmolesc in zapada, dar continui sa merg si sa te"vad" din ce in ce mai aproape. Acum ti-as spune sa-mi vii in intampinare, da! as urla din toata inima...dar buzele-mi sunt vinete si imobile. E potop inainte, si-napoi, dar eu nu simt decat iubirea ta rasfrangandu-se in vazduh.
                Simt sfarsitul aproape, dar in basme invinge intotdeauna binele, nu? Nu mi-e frica ca nu te voi gasi, mi-e frica ca tu ti-ai gasit fericirea in glasul altcuiva. Si totusi, eu caut.....