Autoportret?!

                Sufletul ei este un parfum ascuns, poate tocmai de asta parfum. Ii place sa-si petreaca serile de vara la umbra unui tei, scriind. Scrie tot ce prinde, scrisori, poezii, povesti, scrie...Dupa ce termina de scris, ii multumeste sufletului pentru inspiratie si ramane sa mai cocheteze cu stelele, de fiecare data, dar face totul sa para spontan, lasandu-se uimita de invitatiile luceferilor,seara de seara.
               Are multe tabieturi: pune doua lingurite de zahar in orice bautura, indiferent de dimensiunea canii si se trezeste in fiecare dimineata la ora cinci pentru a admira rasaritul. Crede in toate superstitiile acelea babesti, cum ca daca treci pe sub o scara trebuie sa te invarti de trei ori in partea stanga cantand o melodie pentru noroc, sau sa nu spargi vreo oglinda caci inseamna sapte ani de ghinion, mai putin in cele cu pisici negre : are trei pisici si toate negre. E naiva...
               Ii mai place sa citeasca si considera lectura o aventura plina de mister si necunoscut. Asa se face ca a vazut deja Japonia,Anglia si chiar insulele Kolipkon, fara sa iasa din micutul ei colt de rai: teiul.
               In seara asta lumina lunii da culoare de miere veche unui parfum nou, atribuindu-i insusiri mature, dar invariabil gratioase. Ochii ei caprui au sub genele lungi o lumina diafana, o multime de firisoare de aur, pe care soarele le face sa straluceasca. Seara, stralucesc blond si raspandesc in umbra din jurul lor o lumina de stea. Doar asta ii da un vileag juvenilitatea.
               E racoare, iar ea tremura neputiincioasa in palmele pofticioase ale vantului de rasarit. Luceferii simt, si-o invelesc in praf de stele, iar ea scrie...